Niște găini scormoneau în praful de pe marginea drumului sub privirea vigilentă a unui cocoș pieptos. Pe la porți, femei îmbrăcate în rochii decolorate de atâta spălat schimbau noutățile cele mai fierbinți cu voce șoptită și cu mâna la gură: „a fugit iară de acasă și a lăsat oala de ciorbă să fiarbă; măcar de ar fi închis focul”; „o fi el cam bețiv, da’-i aduce banii acasă în ziua de salariu”. Pasiunea mocnea în grupurile gureșe ca niște vrăbii, iar binele și răul se cuantificau de la sine, cu o acuratețe farmaceutică. Câte o căruță trecea rar pe drum, ridicând nori de praf în urma sa. Căruțașul, cu pălăria pe o ureche și cu hățurile în mână, dădea binețea de seară muierilor care se opreau doar o clipă din sporovăială, cu palma streașină la ochi, să vadă mai bine. Dogoarea nu mai este așa de mare; soarele a început să coboare și de la câmp se întorc bărbați osteniți cu săpăliga purtată pe un umăr. Sunt aproape incandescenți pentru că soarele de peste zi li s-a tăvălit pe trupuri. Doar albul ochilor le-a rămas alb, în contrast cu pielea arsă acoperită de praful Bărăganului. Un câine mai voinicel, puțin mai răsărit de-o palmă, dădea din coadă în așteptarea stăpânului, oprit puțin la birtul așezat la răscrucea drumurilor. Tot aici era și o troiță, unde orice femeie cuviincioasă își făcea obligatoriu trei cruci, înainte să-și scoată bărbatul din birt. Micul ritual de rugâciune avea mereu un efect de miracol și îi dădea femeii o forță de nebănuit: în birt intra o femeie cu capul plecat, care ieșea destul de repede, aprigă și cruntă ca un uliu la vânătoare, în urma bărbatului. Îl mâna de la spate și-l strunea din urmă ca pe unul ce nu ținea drumul drept, fapt cu totul adevărat. Totul în văzul satului, ieșit pe drum în prag de searâ. Tot atunci rupeam și eu poarta, care plângea dintr-o balama și încălecam pe Pegasul meu galben și înaripat. Mă ridicam în șa și pedalam până când îmi șuiera înserarea pe la urechi, pe lângă găini, căruțe și bețivi mânați de neveste spre case. Nu e de mirare că ajungeam, în cele din urmă, la capătul lumii, acolo unde trecea o cale ferată. Puneam frână și mă întorceam înapoi.
Categorii:Oameni, Proza scurta
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
@Adore – In liniștea „ne/firească”, așternută cuminte în acest subsol (si pe care, cu părere de rău, o stric un pic „cu vorbe” – a se goli după citire) sunt semne că devii scriitoare, si că prozele tale devin literatură. Literatura fiind aceea care adună, de prin lume, cititori. Nu „comentatori”. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cred că așa e cum spui tu…sau mi-au scăzut acțiunile 😭
Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Deh, ti-or fi scăzut acțiunile… însă cele pe piața taclalelor virtuale… nu cele „pe literatură”, căci jucai si tu, ca majoritatea, la două capete… încercând cuminte să împaci si capra si varza… Ceea ce, pentru o vreme, poate părea fezabil, chiar convenabil, confortabil si profitabil (ne fiind)… Dacă te uiți la mersul pieței taclalelor, vei constata că e o criză generală, nu doar locală… cam peste tot. Cât să mai bălmăjească în gol alde Greblea si Aldus? Amurgul palavragiilor trebuia sa vină si el. Uita-te în jur, în alte curți cândva de loaze pline… sau pe un vreun peron vechi de gar… gară… sau, sau, sau… Ci numai nu te speria, ci stai cu binișorul… în proze scurte, cât mai libere de pseudo-comentarii si de „gânduri bune” la schimb. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E bine că au dispărut loazele din gară. Cam de pe când ai fost banat acolo, dacă nu mă înșel. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deh, ăsta e talentul meu… sunt magnet pentru loaze. 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Faina aceasta povestioara, fie fictiva sau reala! Merci !
Unii cu Pegas, (calul înaripat din mitologia greacă) altii cu Tohan (Zarnesti) au învatat pe doua roti sa mearga… 🙂
Binecuvântari supreme, eterne, perene în orice spatiu-timp si-n orice vreme!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi sugereaza Carul cu boi. Sau ceva asemanator.
Trista e singuratatea biciclistului, cu Pegas.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… stai liniștită: ¨acțiunile¨ tale sunt bine de tot. Tu doar scrie și nu te lua dupe unii conțopiști întru chibițărie!
Restul/celelalte vin de la sine. Tăcerea de la subsol poate fi și un semn de respect if you know what i mean. Mă rog. Nu după standerdele lu’ maestru’ goaie. Da’ cine se poate pune cu luminăția sa! Whatever. Postarea ta mi-a adus aminte de-o postare (capodoperă!) de’a lui Castanman INGINERUL (te iubesc omule!). Cu voia ta…
Mate, tu mai știi timpul ăla de demult? Ăla în care rezolvam probleme de fizică cu garnituri de tren mereu defecte, imposibil să nu se desprindă un vagon de locomotivă? Cu a plus b totul mereu la pătrat, ca și cum la cerc ar fi fost doar pentru zei? Timpul ăla inexorabil, uniform, nederanjat de evenimente și esența universului, cum spunea biblia copilului universal… Timpul ăla de secol șaptișpe, transcedental, pupa-i-aș tălpile lui Newton? Acum nu mai există. E doar o etichetă pe un spațiu schimonosit de stele. Între mine și răsăritul soarelui au pus opt minute jumate de neîntâmplate. Atât îi trebuie răsăritului să ajungă la mine… E sfâșietoare deposedarea de timp. O pierdere a inocenței sub un viol al forțelor universului. Preferam misticismul din tăcerea lui Dumnezeu.
Titlu: Neîntâmplate
Timp? 2021
FABULOS!!!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Vai mie, ce-am făcut? Am dat tonul criticilor literari, gen Iosif & Compostella… Iat-o pe această Zoe Dumitrescu-Bușulenga de nișă, o duduie care duduie… etern, peren, în orice spatiu-timp si-n orice vreme… forțându-se să forțeze atingeri între capodopere si artiști… Eclatant, am putea zice…
Compostella veriga lipsă de legătură între Adore si Castanman. Tțț… Se zice că niciun lanț nu este mai tare decât veriga lui cea mai slabă…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
vai ție?
vai nouă, maestre!
noi proștii nu prea putem ține pasul cu mata.
ești prea erectil pt virginitatea mea.. decât intelectuală. plus că preludiul ține de prea multă vreme. doresc și eu un orgasm… ceva. poți? dacă nu.. apăi nu te mai screme (nu folosesc lubrifiant că mă irit).
e de’ajuns oakoak doikovrigi. cunoscătorii știu ce zic
(nu’l știi tu adolescento)
ApreciazăApreciază
@Compostella: „vai nouă” ???.., „noi proștii” ??? Care „voi” Compostello? Te-ai erijat în lider de grup? Ti-a dat Iosif procură să vorbești si în numele lui? Sau te-ai intimidat si te ascunzi în „mulțime”? Tț, mulțimea paparudelor.
I-auzi după ce umblă d-ei cu gura căscată, după orgasm… intelectual. Speranțe ridicole, câtă vreme, recunoaște spăsită că e „fată mare” la minte. Care mare?, că e deja bătrână. O treabă mare si bătrână. Compostello dacă mintea ta n-a făcut (niciun) click până acum, e tardiv să mai tragi nădejde de vreun orgasm. Mai bine ai grijă că atunci când o termina „oakoak doikovrigi” să te sporească, trage apa te duci ca si când n-ai fi fost.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Celor cărora le este dor de o Adore mai vorbăreață le recomand comentariile de aici: AICI 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Băi, da’ ce-am mai îmbătrânit….am obosit doar citind ce am comentat și îmi dau seama că s-a dus ceva din zelul meu (aș zice că aproape tot).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu cred că despre îmbătrânire să fie vorba… ci de pierderea antrenamentului… Din păcate mediile virtuale de socializare au evoluat (în privința interacțiunilor directe intre interlocutori) într-o direcție greșită, către confort, schematism, lejeritate… practic către nimic. Contextul (…) descurajează predispoziția pentru efort retoric, în dialoguri si/sau discuții spontane. Riscul derizoriului este atât de mare (aproape certitudine), încât aproape nimeni nu mai simte serios sau nu mai acceptă ispita unui astfel de efort. Maximul de încordare se petrece în bătăi amicale pe umăr, sau mai puțin amicale. 🙂 Mai departe inerția își face treaba nestingherită. 😦
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cine face desenele astea mișto care îți colorează unele articole?
PS: Mi-a plăcut postarea Castanului citată de Nostra; cumva în ton cu articolul tău. Între timp Castanul și-a închis blogul, din alte motive decât lipsa de timp.
Peste încă două generații, bătrânii (că tot ziceai că ai îmbătrânit) vor deplânge străzile capitalei din tinerețe, poluate de praf și de înjurături, cu barurile și casele lor de păcănele sau de pariuri, pe care se dădeau dintr-un capăt în celălalt, mergând la jobul lor de corporatist, cu trotineta.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Unele desene sunt ale fiicei mele (mai vechi; acum nu mă mai lasă să-i folosesc desenele, deși sunt mult mai reușite. Desenele lipsite de expresivitate și mai tehnice sunt ale mele).
Îl citeam cu plăcere pe Castan și îmi pare rău că nu mai postează. Poetul-inginer.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Adore – Daca tot ai ajuns subiect de paralele literare, cred că n-ar fi chiar nepotrivit să extindem paralelismul si în partea grafică a mesajelor care ilustrează pozele. Uite, un blog în care alegerea desenelor îmi mare a fi cel puțin la fel de inspirată ca aici, ar fi acesta, unde suntem avertizați că „Să te interesezi de viața scriitorului pentru că-ți place ceea ce scrie, e ca și cum te-ai interesa de viața raței, doar pentru că-ți place foie-gras-ul.”.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
De ce nu te lasă?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E perfecționistă și nu a făcut încă desenul perfect.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Aldus – deplângerea ta e o derâdere… a ideii de conversație. Ca de obicei te repezi să-ți găsești pretextul frivol de a livra „niște” propoziții… care în mica schema a mintii tale ar fi fiind destul de „on topic”… Scopul fiind să-ti aduci „aportul”. Adore este fată bună si îngăduitoare, tolerantă, si ca urmare a ignorat discret firoscoșienia ta, generată reflex (pavlovian), despre cum o să se repete „deplângere” peste doua generații… Tu citește cu echerul, ca Sorescu, iar de priceput pricepi ca capra… metafizica… dar comentezi. Dacă tot e gratis de ce nu? Ai citit textul Adorei într-o cheie greșită si ai produs un comentariu gunoi, exact în genul celor cu care loazele inunda prozele, sufocandu-le. Tu știi mă Alduse ce lozăști pe-aci?
Deh, dacă Gara nu te mai bagă în seamă (de teamă să se mai combine cu un-gar) trebuie să te manifești si tu undeva. Mai ales că, deh, ai fost invocat. E dreptul tău.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deplângerea mea era o semi-glumă menită să creeze un cadru antitetic. Pentru mine, subiectul principal al textului Adorei este spațiul și timpul. Bineînțeles că în principal este vorba de un spațiu și timp personal, adică de o trăire, dar ele sunt grefate pe niște imagini din copilărie, ancorate în locurile și timpurile de atunci. Și pentru că Adore s-a dus cu povestea ei în trecut, într-un timp pe care Ioana Em. Petrescu îl numește echinoxial, și care diferă de un prezent banal și tern, eu m-am dus în viitor, într-un timp de solstițiu, accentuând diferența. Și pentru că ea a surprins o imagine dintr-un sat – care era realitatea cotidiană a generațiilor precedente, eu am surprins o imagine din realitatea cotidiană ce se prefigurează la orizont, respectiv a orașelor aglomerate, poluate și zgomotoase. Și pentru că tendința universului este entropia, iar după cum observi satele sunt pe cale de dispariție și societatea se degradează de la o generație la alta, textul Adorei are un anumit farmec descriptiv, pe când textul autorului meu imaginar din viitor este o caricatură. Dar, probabil, va lua premiul Mihai Eminescu sau ce premii se vor acorda atunci.
Cât despre comentarii și comentatori, nu toți ne putem ridica la nivelul tău.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
In schimb poți trage pe oricine la nivelul tau. Iar apoi îl bați fără probleme, cu experiența ta (enormă) la nivelul respectiv. Ce altă dovadă mai bună s-ar putea găsi că am dat-o (prostește) în bară, decât turnura pe care au luat-o comentariile de după primul comentariu pe acest fir? Nu există alta mai bună care să-ti confirme succesul. Bravo. Tu tot n-ai înțeles care-i treaba si rostul comentariilor si cum trebuie sa fie acestea ca să fie potrivite cu topicul (să rămână în cadrul acestuia)… iar eu n-am reușit să nu-ti cânt în strună si să nu-ti dau apă la moară… comentând cot la cot cu tine off topic. Dar măcar tu, încercând să dregi busuiocul (în comentariul tau precedent), ai depus o străduința sporită în elaborarea si camuflarea off-topicului, ceea ce echivalează cu un meta-mesaj înduioșător (aproape on topic), iar eu am reușit (si eu) să ilustrez cu brio, pe invers, în varianta „așa nu”, ce-am zis în primul comentariu. In subsidiar Adorei trebuie să-i fi venit inima la loc odată cu refacerea cotei de zgomot în subsolul prozei (în calitatea sa de gazdă bună… pentru ciumpalaci 🙂 ).
ApreciazăApreciază
Deci comentariile mele sunt, din punctul tău de vedere, mostre de prostie. De ce le mai citești, atunci? Te obligă cineva? Poți foarte simplu să treci lejer și suveran peste ele. Chestia curioasă este că nu poți trece peste ele nici măcar atunci când ele lipsesc. Zilele trecute nu am intrat pe bloguri și, firește, nu am comentat nicăieri. Condiție în care tu m-ai menționat aici, în secțiunea de comentarii, alături de Iosif, un alt comentator pe care nu-l suporți dar îl aduci mereu în discuție. Se pare că nici atunci când nu comentez nu reușesc să absentez cu desăvârșire. Și asta tocmai grație celui care se plânge de comentariile mele, adică a ta. Eu zic că problema e la tine, dar hei: e blogul altuia, deci simte-te ca la tine acasă și dă cu toți de pământ!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aldus – Dar tu chiar ești extrem de demn de menționat. Esti, alături de Iosif Greblea, exemplar, arhetipal… Când este ceva de ilustrat cu claritate în legătură cu partea fundamental greșită a libertății de exprimare acordată în mediile virtuale „armatelor de imbecili” (apud Umberto Eco) ești exemplul perfect. Este probabil adevărat că atenția pe care o acord personajului „Aldus” îți stimulează nițel productivitatea (că ești si ambițios, nu doar fudul) dar asta nu în mod decisiv, motorul principal care-ti alimentează prestația cu gargară pură fiind altul, imbricat în mica ta minte, din fabricație. Aldus faptul că te alinți, încercând să sugerezi că de fapt ești (vai) un comentator cu importanță, cu greutate, care iată nu poate fi ignorat, trecut cu vederea, care produce replici „insuportabile” (la concurență cu Iosif), este doar un supliment burlesc oferit (nu fără speranțe) publicului. Viclenia cu care (ca de obicei) încerci să muți atenția de pe derizoria ta prestație, pe felul subiectiv în care te-as percepe eu (fiindcă, vai, nu te suport, ce crunt!) nu face decât sa certifice, pe de o parte delicatețea (fragilitatea) personajului, iar pe de altă parte adâncă-ți si incurabila confuzie în legătură cu sensul producerii de comentarii pe bloguri. Desigur că nu ești singura „victimă” a acestei confuzii, majoritatea dedându-ne adesea risipelor în acest fel, doar că tu ești unicul care face acest lucru cu precizie matematică, în fiecare comentariu. Până si Iosif mai reușește uneori să rateze aceasta confuzie. Tu, niciodată. Esti superficial cu consistență si entuziasm. Dincolo de acestea si (poate 😉 ) în ciuda lor ești un personaj cât se poate de simpatic…
ApreciazăApreciază
Nu am vrut să sugerez că sunt un comentator cu importanță și greutate, care nu poate fi ignorat și care produce replici insuportabile. Am spus că tu nu pari să mă suporți. Tu personal ai o problemă cu unii comentatori, printre care mă număr, când ai putea foarte simplu să ne/mă ignori. Dar asta este alegerea ta.
Cât despre prestația mea, cu siguranță este peste a celor care aleg să nu comenteze nimic, adică se manifestă prin tăcere. După cum vezi, avem perspective net diferite cu privire la „sensul producerii de comentarii pe bloguri”. Ale tale, trebuie să recunosc, aveau un anumit miez pe vremuri, pentru ca în ultima perioadă să se rezume la laude din ce în ce mai puțin transparente despre cum autoarea devine din ce în ce mai bună la literatură. 🙂
ApreciazăApreciază
„Cât despre prestația mea, cu siguranță este peste a celor care aleg să nu comenteze nimic” – ???!! – Uluitoare convingere. Redă super spontan si concis filozofia papag-aldusiană (…). Ideea respectiva este o mica tâmpenie justificativă pe care ții s-o vinzi ca „perspectivă diferită”… dreptul de a fi diferit… (bravo) In subsidiar îți conferă si o superioritate fabuloasă. Esti, așadar, pe blogul ăsta, mai tare decât circa alți 8 miliarde de oameni. Top 10 la scară planetară. Să știi totuși că d-soara Amurg (de ex) este mult mai tare-n comentarii pe acest topic decât ești tu. Chiar si Alb Albatros e mai tare. Ne mai vorbind de d-na Renata.
Măi, de ignorat ai putea sa-i ignori pe cei care își lasă câini să se cace în spații publice si nu adună mizeria, dar e de preferat să nu-i ignori. Desigur că dacă-i interpelezi ei ori să pretindă șmecheri că fecalele de câine sunt mai bune pentru fertilizarea solului decât nimic.
ApreciazăApreciază
Părerea mea este că înainte să cauți gunoaie figurate sau metaforice în presupusa lipsă de substanță a comentariilor altora, ar merita să-ți faci o analiză a propriilor comentarii, unde mirosurile sunt cât se poate proprii sau concrete.
ApreciazăApreciază
Te referi la „comentariile” schimbate cu alde Aldus? Măi cam ai dreptate. Dar ar fi totalmente inadecvat ca din „conversația la catedrală” cu alde aldusii să scot toate izurile. Chestie de context.
Aldus să știi totuși că scopul vorbitului nu e doar vorbitul… si/sau perturbarea liniștii. Mă rog, tu aia altă perspectivă, ca comentator… Dreptul tău.
ApreciazăApreciază
pâsî la PS:
da fată- ieczact așa, Castul (poetul? asta n-am știut o) ne-a spus pa din varii motive. C’o fi din cauza celor ca tine? ho hooo, cu siguranță. C’o fi din cauza fetelor virgine -a se citi: demult nefutute=bătrâne!- hm, poi cam da. Cunoaștem. So..
… Oricum, mă felicit că am făcut o nefăcută și am copiat de a lungul timpului cam tot ce-a postat Castul. Cu tot cu comentarii. Și chiar am vrut s-o întreb pe Zână, dacă pot publica o carte cu ce-a scris filosoful- părerea mea, Cast? Dar cum ne-am retras ambasadele…
I-am găsit și-un titlu: Cast’man!. O editură de p acilea a zis că se poate, dar la partea de comm-uri trebuie să am acordul terților. Complicat.
…
So, vezi tu lotusițo!
unii- adolescenta ori castul- scriu c’o uşurinţă ce te face să te urci pe pereți. Și nu, nu vorbe! Trăiri! Nu-i simplu. Alții se screm în neputința lor- vezi poza de mai sus- s’ajună ceva, undeva. A! Mai alții își fac blog(mai și plătesc, gizăs!) și murdăresc pereți întregi cu vorbe. Scriu chiar mai mult decât au citit vreodată, I mean. Câte unii.. cred că dacă mai bagă câte un logaritm, o ecuație ori vreun postulatul pulii, sunt și mari berbanți în fizica cuantică. Mă rog-când ai un auditoriu în aulă/baarcă/arcă, whatever cu.. tuți! poți pune o poză cu Mileva Maric și să zici că-i madame Vero, nu? Gizăs!
…alții……………
ApreciazăApreciază
Compostello ești dură cu auto-critica în privința auditoriului care cască gura la postulatele pulii . Nici în rest (…) nu ești prea departe de perechea ta intelectuală virtuală, d-l. Iosif, iar faptul că te chinui s-o iei (iarăși) pe d-soara Aldus de martor denotă decât.
ApreciazăApreciază
Indeed maestre, ‘mneavoastră aveți dinntotdeauna dreptate.
Al’ceva? ce vă mai deranjează vizavi de pulime?
ApreciazăApreciază
Greu de spus care parte ar fi mai nostimă: convingerea c-ai fi fiind capabilă de „deranj” sau râvna cu care-ți revendici apartenența la pulime.
Dreptate??? Ah! Ia te uită care-i era miza. Iosif cu AAAE-ul, Compostella cu dreptatea. Cred că de aici ti se trage crisparea, de la miză. Umbli după re-miză. Haide Nostrastello, nu fi mai ridicolă decât lotusița.
ApreciazăApreciază
… altfel, secretara e bine, nu?
ApreciazăApreciază
Esti de o ironie devastatoare. Doi neuroni, doua ironii: secretara si Djokovic. Si uite cum se naște un perpetuum mobile cu resurse minimale.
ApreciazăApreciază
Din cauza mea sigur nu.
https://web.archive.org/web/20210303231215/https://zurliublog.wordpress.com/
Eu zic că indiferent ce zic editurile, nu prea e de bun sâmț. Că-i scrisul omului, iar omul a vrut să și-l șteargă. Deci, nefiind al tău nu-l poți publica sub semnătura ta, iar să-l publici ca fiind scris de unu’ Castan pe WordPress când el și-a șters propriul blog e cam de cacao. Chit că, iată, internetul nu uită și nu iartă.
Alții, cum ar fi Eminescu, scriau și rescriau și corectau și reformulau și tot așa. Csf, ncsf.
Cică la un interviu de angajare: „Ați scris în CV că efectuați calcule matematice foarte rapid. Cât fac 523×27?” „7329.” „Nu ați dat răspunsul corect!” „Dar l-am dat foarte rapid!”
Cel mai simplu e să descrii trăiri. Mă rog, la modul ideal e simplu. La modul concret femeilor le e uneori dificil să-și înțeleagă trăirile, pe când bărbaților le e uneori dificil să-și trăiască înțelegerile. Dar să scrii despre trăiri nu-i așa mare lucru. Adică n-are o valoare în sine. E plină lumea de emoții, și puiul de căprioară simte și trăiește, dar faptul că X o simțit nu-știu-ce în cutare moment nu aduce niciun plus valoare, oricât de expresiv ar decrie el acea trăire. Mai trebuie să fie ceva prezent acolo.
Iar alții își deschid bloguri pe care le țin private.
M-am amuzat și eu pe tema auditoriului domnului Goe.
ApreciazăApreciază
Aldus si Nostrastella s-au amuzat „pe tema auditoriului domnului Goe”. LOL! adică… Wow! Mare păcat că niciunul dintre cei doi exegeți n-a precizat explicit care ar fi partea amuzantă.
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
@Iosife – Ce e asta? Un apropo? 🙂 O auto-justificare? 😉
Felul în care-ti manifești hodoronc-tronc-ul denotă o întreagă tragi-comedia de-l ‘arte. Tu picoteai… si deodată… poc, ai dat cu capul de masă. Păcat de nostalgia Tohanului… ți-a sărit lanțul, ți s-a gripat torpedoul si te-ai întors acasă cu ea de coarne, în off topicul tău cele de toate zilele. Greblea maleficul prin inducție.
ApreciazăApreciază
P.S. Iosife hai că m-am prins… Ti-era teamă c-o să-ți ia Aldus caimacul cu semi-glumele sale 😉 si ca să nu ramai pasiv… de căruță si sa-ti vie stenahorie ai contra-atacat preventiv. Ptiu drace.
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Iosife – rău de tine. De când cu re-animarea Nostrastellei devii din ce în ce mai irelevant…. tu si tot repertoriul tău de avarie. Ar fi momentul să supralicitezi cu niște binecuvântări supreme, eterne si perene de weekend. Ce zici?
ApreciazăApreciază
AAAsa sa fiE…!
Binecuvântari supreme, eterne si perene, atemporale, indiferent de spatiu-timp sau vreme…reale !
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
…în care analizăm care e mai unchiul ăla pe care nu-l lași singur în cameră cu copiii: dalai lama, dan diaconescu, sau…
Goaie?!
ApreciazăApreciază