Oameni

Sensul vieții sau cum să fii umilit de un desen animat

„Mama, tu știi care e sensul vieții tale?” Așa m-am trezit dis de dimineață, cu lumina ochilor mei în vârstă de 12 ani trăgându-mi de pleoape, la modul propriu, cu două degețele bine țintite. Am fost nedumerită și impresionată de profunzimea întrebării, până am aflat că sensul vieții era dilema unui personaj de desen animat: o pisică albastră, Gumball, cu personalitate de băiețel năzdrăvan. M-am simțit pusă la zid pentru că, deși mă străduiam, nu-mi venea nici un răspuns inteligent. M-am și supărat un pic pe mine însămi pentru că, iată, trăiesc liniștit fără să cunosc sensul vieții sau fără măcar să mă întreb despre asta. A trebuit să apară o pisică albastră să îmi strice liniștea. I-am răspuns fiicei mele că ea e sensul vieții mele și credeam că răspuns mai bun nu puteam nimeri. Doar că pe adolescenți e greu să îi mulțumești și răspunsul meu a fost interpretat critic: ” înseamnă că sensul vieții tale e să perpetuezi specia?” Iarăși pusă la zid, redusă la subiect de prăsilă, nici acela prea eficient. M-am gândit, m-am răscolit și perpelit, doar-doar să îmi spăl rușinea, dar sensul vieții tot nu mi s-a arătat. „Vrei să știi care e sensul vieții?” mă întreabă lumina ochilor mei, cu gândul binevoitor de a-mi curma suferințele existențiale. „Spune, care e, nu mă fierbe..” ” Sensul vieții e chiar să cauți sensul vieții!” Recunosc că am rămas mută de uimire, iarăși impresionată, iarăși nedumerită: „tu te-ai gândit la asta?”întreb eu pe lumina ochilor cu speranță și mândrie. ” Nu eu, Gumball.”

Al naibii Gumball…

Categorii:Oameni, Proza scurta

8 răspunsuri »

    • Chiar la Noica mă gândeam și eu când am citit – sensul vieții e chiar să cauți sensul vieții – știu că la el am găsit această sintagmă, ca de altfel și o alta – ce bine că viața e lipsită de sens, ca să putem noi să-i dăm unul. Încă încerc să fac legătura între Noica și Gumball ăsta, cine a creat personajul a avut o cultură filozofică în spate, fără îndoială.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu