Proza scurta

Pe Calea Lactee

„Știu exact ce gândești”, mi-ai spus tu și urechile mi-au luat foc, stânjenite de gândul meu cum că ai fi personificarea unui păcat voluptos, pe care orice femeie serioasă și-l dorește o dată în viață. Erai doar un necunoscut la o intersecție de drumuri și mi-ai promis un melanj de emoții și o călătorie pe Calea Lactee, iar eu m-am pierdut în hipnoza neagră a ochilor tăi și m-am bucurat că port lenjeria de dantelă, ca o uneltire intrigantă a universului ce-mi trimitea semnale. Mi-ai spus să-mi las simțurile în seama ta, deși nu era nevoie să mi-o spui cu voce tare: sub pielea mea cântau comete și simțeam deja că pe Calea Lactee o să-mi placă la nebunie. Dar vocea ta era ca o muzică și buzele ți se mișcau moale și sărutabil. Un ultim regret s-a risipit în timp ce-mi făceam în minte o socoteală meschină: o dată e ca niciodată, am socotit eu printr-o insesizabilă aproximare matematică și decizia păcatului a căpătat contururi ferme, delimitate de o lenjerie de dantelă. „Așteaptă doar o clipă”, mi-ai spus și ai dispărut cu un aer misterios, lăsându-mă cu o fantezie dinamică și fiebinte. Te-ai întors destul de repede, mândru de ceea ce urma să faci: „iat-o!” mi-ai spus, „e Calea Lactee” și mi-ai pus sub nas o cană de cafea cu lapte, acoperită de un degat de spumă albă în care desenaseși stângaci o stea incertă. S-a întâmplat că lenjeria de dantelă a devenit irelevantă și că matematica mea a greșit, în sensul unei conștiințe imaculate, printr-o aproximare ușoară, desigur.

Categorii:Proza scurta

Etichetat ca:

15 răspunsuri »

  1. Magnifique…’Neata buna !
    O dovada în plus(+) ca imaginatia omului este infinita, însa realitatea obiectiva bate stelele si chiar Calea Lactee…

    Binecuvântari supreme, eterne, perene, în orice spatiu-timp si-n orice vreme !

    Apreciază

Lasă un comentariu