În fiecare an, în zilele astea mă încearcă niște sentimente amestecate și apăsătoare. Probabil că toată viața mea sărbătorile de iarnă vor fi însoțite de un damf de vinovăție legată cert de evenimentele din 1989. Eram atunci în ultimul an de liceu și mă emoționez și acum când îmi amintesc de speranțele mele de atunci. Eram doar un copil dar energia care mă însuflețea era generală și atingea pe toată lumea. Mi-o amintesc pe mama stând în fața ușii și interzicându-mi să ies: voiam să ajut (nu știu pe cine) și să salvez (nu știu ce), iar nevoia de participare la „eliberare” era atât de mare, încât aș fi ieșit pe geam. Dar maică-mea a spus „nu” și am trăit revoluția în fața televizorului, tremurând de grija eșecului și bucurându-mă de „victorii”. Așa cum se vedeau lucrurile atunci, viitorul strălucea asemenea unui soare indecent de luminos pentru luna decembrie. În stradă mureau oameni strigându-și libertatea. Alții mureau visând carme, pâine și căldură în case. Era vacanța de iarnă, iar când m-am întors la școală eram liberi, năuci și fără profesoara de istorie, erou căzut în timp ce apăra muzeul de istorie: împușcată în cap, fără nicio șansă de supraviețuire. Mai târziu i-am vizitat mormântul la Câmpulung, iar soțul ei venise cu Dacia lui galbenă, în care găurile gloanțelor erau intacte. Era răvășit și nu înțelegea prea bine ce i se întâmplase. Copilul lor era suficient de mic cât să nu știe că e orfan de mamă: era vesel ca orice copil iubit, iar veselia lui mă întrista.
De atunci am tot pierdut șanse (noi, ca țară) și ne-am folosit libertatea câștigată cu sânge nevinovat să arătăm lumii și nouă înșine cine suntem cu adevărat. Cel puțin, înainte de revoluție aveam șansa de a da vina pe comunism, pentru că, să recunoaștem, ne pricepem de minune să găsim vinovați: Europa, occidentul, Austria, Putin. Nu suntem altceva decât ceea ce am fost tot timpul, doar că, dacă vrem și ne permitem, acum avem carne, pâine și căldură. Mă întreb dacă vine Crăciunul și în casa fostei mele profesoare de istorie. Apropo, în mod straniu, nu s-a găsit un vinovat pentru moartea ei. Poate doar niște „teroriști” despre care nu se știe nimic, nici măcar dacă au existat. Mă întreb dacă soțul unei eroine a înțeles sacrificiul pentru o societate mai bună. Mă întreb dacă a meritat.
Cum spuneam, zilele astea mă încearcă niște sentimente apăsătoare.
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Aceleași trăiri le-am avut și eu în acele vremuri. Aveam o vârstă la care părinții nu mă puteau opri să ies din casă, însă eram într-un orășel în care lumea doar s-a agitat pe străzi, dar nu au fost victime. Eram ca o gașcă de copii, jucându-ne de-a războiul. Cineva a lansat ideea că trebuie trebuie să apărăm uzina de apă și rezervoarele de apă de teroriști. Așa că ne-am împărțit pe obiective. Unul dintre obiective era și miliția din oraș, unde am fost repartizat în a treia seara. Colegului de „acțiune” cu care eram îi vine ideea că ar trebui sigilat biroul securistului. Zis și făcut, am urcat în biroul comandantului și i-am zis cerința noastră. Parcă-l văd si acum cum s-a ridicat de pe scaun, a scos pistolul din teacă și a strigat către noi: „Ieșiți afară din birou acum, că vă-mpușc!”. Am ieșit. A fost ca un duș rece care m-a trezit dintr-un vis prea frumos. Evenimentele care au urmat nu au făcut decât să întărească ceea ce am simțit în acea seară, că nu se schimbase nimic, doar că o altă generație de securiști a preluat puterea. Mulți ani mai târziu am aflat căsecuristul își arsese documentele încădin 15 decembrie…
Dumnezeu să-i odihnească pe cei ce au murit pentru un vis frumos!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Știu despre ce vorbești, că așa era peste tot. Eu aveam un vecin securist; s-a îmbătat și striga pe holul blocului că ne împușcă pe toți. Nu a împușcat pe nimeni până la urmă și a continuat să ne fie vecin până când și-a cumpărat o casă mai mare. Știa să alunece prin situații. Adaptare, nu?
ApreciazăApreciat de 3 persoane
33 de ani de asteptari, sperante si vise, învaluite în taina si transformate de sistemele carteziene politico-financiare, în cosmarurile milioanelor de români vânduti de proprii frati pentru un pumn de dollari, care si-au pierdut definitiv încrederea în fratii „vitregi” punându-si speranta doar în Dumnezeu si în Justitia Divina, care (aparent) întârzie sa mai vina, însa eu sunt convins ca în curând pe tot pamântul va veni 0 9OUA LUMINA. 😉
„Şi lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare (ca lumina a şapte zile), când va lega Domnul vânătăile poporului Său şi va tămădui rana loviturilor lui.”
„In ziua aceea, nu va mai fi lumina; stelele stralucitoare se vor ascunde.
Va fi o zi deosebita, cunoscuta de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte, dar spre seara se va arata lumina.
In ziua aceea, vor izvori ape vii din Ierusalim si vor curge jumatate spre marea de rasarit, jumatate, spre marea de apus; asa va fi si vara si iarna.
Si Domnul va fi Imparat peste tot pamantul. In ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, si Numele Lui va fi singurul Nume.”
ApreciazăApreciază
Te pup și eu, JoSePhini.
ApreciazăApreciază
…tu stii ca pomii nu-s ca spinii, nici trandafirii ca smochinii, si nimeni n-a venit vreodata, pe lume fara… Mama & Tata… 🙂 🤩🥰
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„ne-am folosit libertatea câștigată cu sânge nevinovat să arătăm lumii și nouă înșine cine suntem cu adevărat… „Nu suntem altceva decât ceea ce am fost tot timpul”.
Si cine suntem si am fost tot timpul, noi, romanii, doamna? Intreb desi stiu ca parerea minoritatilor e una de dispret si superioritate fata de noi. Poate, totusi, cine stie, d-voastra veniti cu ceva nou.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Suntem viteji urmași ai traco-dacilor, păcat că ne-au invadat legiunile romane, unde se adunau toate scursurile de la marginea Romei. Suntem vitejii urmași ai celor care ardeau holdele și otrăveau fântânile și ne mândrim cu asta. Suntem cam fuduli, fără să avem vreo acoperire în fapte și ne place să căutăm vinovați pentru toate eșecurile noastre personale și de țară. La poalele curbei lui Gaus sunt cei care își văd de treabă și sunt muncitori, care consideră că educația contează, dar pe ăștia nu ai să-i vezi, că nu ies în frunte ca paduchele. Altfel, suntem foarte distractivi și avem simțul umorului: incontestabil e că știm să petrecem. Cel mai bine ne pricepem să râdem, de obicei de alții. Nu e nici pe departe o parere disprețuitoare. Se putea și mai rău.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oricine a trait acele timpuri e brazdat de ele. Eu am putut umbla, si am umblat peste tot, devenisem chiar un fel de comandante, deoarece aveam de mult cerere de plecare din tara. De un singur lucru mi-a fost frica, sa pun mina pe arma, nu de frica de a fi impuscat, ci de frica de a omori pe cineva.
Desi nu fusesem premiant la romana, mi-am amintit de „Sa nu uiti Darie”, cind l-am luat pe fi-miu (10 ani) si l-am dus prin zonele din Bucuresti ciuruite de gloante, chiar in acele zile fierbinti, unde se mai tragea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sarbatori binecuvântate cu bucurie, pace, fericire si multa sanatate!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Crăciun fericit!
ApreciazăApreciază
@Adore – Iti urez Craciun fericit si puterea sufleteasca de a te bucura si savura pe deplin fericirea respectiva. La multi ani cu sănătate, tie si celor dragi din preajma.
ApreciazăApreciază
Crăciun fericit, dragă dle Goe!
ApreciazăApreciază