Așa-i că vi se întâmplă câteodată? Vi se întâmplă să vreți un restart, în care să ștergeți totul, fără să faceți vreun bilanț de pierderi și realizări, pentru a pleca de la un nou punct zero? Să păstrați doar ceea ce e esențial în viața voastră și să renunțați la tot balastul cotidian. Să uitați de job, relații sociale convenționale, political corect, și trezit de dimineață cu alarmă de ceas cu trei amânări consecutive, ce punctează cel mai dulce somn posibil. Să nu ai așteptări de la nimeni și să nu faci parte din așteptările nimănui. Să nu ai telefon, televizor sau internet. Să dai totul pe o coșmelie încălzită de o sobă cu lemne, într-o coastă de deal, la o margine de pădure. Să scoți apă din fântână, să-ți ciripească vrăbioi ciufuliți, să te obrăznicească ciori indolente, să-ți fie teamă să nu-ți intre vulpea în curte. Să țipi la vecinul de pe coastă „bună ziua, vecine, toate bune?” și el să-ți răcnească un răspuns pe măsură „cum altfel, toate bune, asemenea și ție”. Să ai o capră, Bălănica s-o cheme, pe care s-o răsfeți cu mere oferite din mâna ta, și-un câine mițos și mare, Azor, paznicul cel mai dârz al vieții tale. Să asculți liniștea până te doare timpanul și până auzi sunetul unei fericiri epicuriene, de care te-ai îndoit cu încăpățânare, fără să înțelegi cum renunțarea îți poate aduce atâta împlinire. Să fii sărac și să te întrebi dacă Bălănica îți va da un blid de lapte, că dacă nu, vei mânca doar mure și zmeură, poate vreo doi hribi, puși direct pe jar. Să trâiești într-o dulce ignoranță și să nu știi de revolte, proteste, miniștrii, crime, măști conforme, virusuri, rată de vaccinare, anticorpi sau locuri de cazare la ATI. Să crezi că n-o să mori niciodată, imposibil fiind acest fapt, în locul unde s-a născut veșnicia și unde nu se întâmplă nimic, dacă nu cumva se întâmplă totul, cu o subtilitate divină.
Așa-i că vi se întâmplă și vouă? Că mie așa-mi vine câteodată. Un dor de ducă, să văd cu ochii mei dacă Epicur a avut dreptate și binele e ușor de dobândit, iar răul poate fi suportabil, în virtutea unei morale a plăcerii bazate, mai cu seamă, pe absența neplăcerii.
Categorii:Oameni
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
M- as duce si eu da trebuie sa stau sa ciripesc pe la fantani! A da! Chiar daca frizeriile sunt mai mult inchise nu sunt ciufulit de loc!😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O vrăbiuță își găsește locul oriunde, chit că nu e cu penele vâlvoi. Gureșă, că așa-i șade bine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A republicat asta pe Mucenicul's Blog.
ApreciazăApreciază
Eu fix acolo stau. Doar că nu-s săracă iar pe capră o cheamă Luna. Avem și doi iezi, urcă pe creasta cotețului. La țară chiar că nu simt trecerea timpului. A, am tăiat și cablul.
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Deși m-am născut și am trăit tot timpul în oraș (cu excepția unor vacanțe la bunici), am avut mereu ideea că am suflet de țăran. Nu am apucat să verific dacă ideea e corectă, dar sper s-o fac cândva.
ApreciazăApreciază
Cred că e momentul potrivit.
ApreciazăApreciază
Daca era așa de bun naufragiul acela ai fi rămas acolo, dar uite că te-ai întors. Nu ti-a luat mult. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu e naufragiu, e liman și nu m-am întors că nici nu am plecat. Sunt lipsită de curaj și nu îndrăznesc, poate și pentru că știu, în sinea mea, că nu este soluția perfectă. Dar îmi vine s-o fac.
ApreciazăApreciază
O insula in mijlocul oceanului poate fi liman… dorit, potrivit sau măcar mulțumitor al unui naufragiat. Cum adică n-ai fost plecată? Ai fost. Sunt zile întregi de cand ai fost plecată in peștera tăcerilor. Nimeni nu te-a văzut si nu te-a auzit.
ApreciazăApreciază
Am dormit. Când nu dorm, moțăi. In rest lucrez, că ATI-ul nostru a devenit liman covid. Un secret: covidul există!
ApreciazăApreciază
@Adore – Ai grija cu divulgarea secretelor si colportarea de zvonuri… Mie poți să-mi spui pentru că sunt inofensiv (si știu să păstrez un secret), dar vezi să nu (te) afle veterinarul & mucenica (nume de cod), cu asemenea bazaconii, că nu te văd bine. Mare atenție la survolul vigilentelor vrăbii. Ai văzut pasările? De Alfred Hitchcock.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O ruptura de ritm prea brusca si fara a face ceva sau fara a avea acces la telefon si internet imi face bine maxim doua zile dar in aceste doua zile trebuie sa hoinaresc, sa merg prin padure, sa pescuiesc, sa culeg plante medicinale si seara sa cad franta. Cu conditiile ma obisnuiesc dar nu pot sa nu stiu ce se intampla in lume si nu pot sa nu vorbesc la telefon.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De obicei, fiecare își dorește ceea ce-i lipsește cel mai tare. Ție îți lipsește ritmul (te „simt” că ești superactivă) după doar două zile de pauză, în care faci aĺtceva decât în mod obișnuit. Mă gândeam dacă nu ai crezut vreodată că ți s-ar potrivi mai mult alt stil de viață, alt loc de trai, alte persoane în jurul meu. E doar o joacă; știu că în mijlocul liniștii mi-ar lipsi gălăgia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
In Japonia exista companii care-i ajuta pe cei care vor sa se evaporeze:
The companies that help people vanish.
ApreciazăApreciază
M-am gandit si mi-as dori la un moment dat sa ma ocup doar eu de gradina, de animalute, de albinute, sa stau mult mai mult in aer liber sa nu mai fiu pe drumuri dar mai spre pensie. Asa ca mai am de asteptat. Oricum am impus reguli de exemplu dupa ora 18.00 telefoanele sunt pe silentios inclusiv in weekend. Iar cand intru in casa bussinesul il las la locul lui nu discut probleme de serviciu. Iar duminica o lalai si am timp sa fac doar ce imi place.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu am toate astea, mai puțin Balanica, (nu ma intreba de ce capritele imi plac doar in poze) Doar ca, din pacate, am și celelalte lucruri, alea care iti provoacă griji și dureri de cap…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tatăl meu a avut o Bălănică, veritabil animal de companie, foarte răsfățat și alintat. Se poate să am o părere greșită despre capre😀. Cât despre bătăi de cap…scăpăm noi de ele.
ApreciazăApreciază
În vacanțele la munte, am câteodată senzația că dau acel mare reset cotidianului. Probabil de la aerul rarefiat al înălțimilor 😉
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
@Adore – Ce faci soro? Chiar ti-ai luat lumea-n cap? Ti-ai concediat muzele? Ai cedat ispitei si dorului deportărilor? Si te-ai dus dulce minune? Indiferent unde ai fi fiind, sper ca măcar o parte din paradisul descris in proza „si-așa-mi-vine-câteodată-dorule” să fie prezent in peisajul ambiental in care ti-ai găsit refugiul odată cu retragerea (temporară, sper) din zadarnic-zbuciumata lume a blogurilor virtuale. Salutari cordiale oriunde te-ai afla… ascunsă. Eu unul iți simt lipsa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tu ce crezi, ca-mi iau lumea in cap când vreau eu?
ApreciazăApreciază
„Eu unul iți simt lipsa.”
Asijderea si eu . 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aici sunt.
ApreciazăApreciază