Proza scurta

Aproape că…

Aproape că era să nu mă nasc și să rămân doar o existență potențială nerealizată, ce-și așteaptă rândul la marele premiu al loteriei probabilităților. M-am născut într-o seară de vineri, după un travaliu lung în care am aflat că viața e un dar dureros, iar mama mea avea chipul palid și translucid înconjurat de aura unei fericiri supreme. În bunătatea ei, a uitat pe loc chinul facerii, iubindu-mă cu o iubire nebună și irațională, care o va face să fie, peste ani, o soacră mizerabilă și imposibilă. Tatăl meu aproape că s-a bucurat și el, la un pahar cu prieteni buni care răsăreau de pretutindeni, urând viață lungă nou-născutului. Aproape că, până luni dimineață, se consolase pentru o pierdere nelămurită, pe care nu știa să și-o explice, dar pe care o simțea de la stomac în jos, dar mai ales în inima zgribulită într-un tremur dureros. Bine că nu e fată, i-au zis prietenii, mulțumiți de vinul golit din carafe. Pe negândite, m-am făcut băiat mare și am fost la școală, un elev aproape premiant, pentru că mi-a plăcut cartea. Aproape că am avut o copilărie perfectă, care a trecut ca și cum nu ar fi fost niciodată, dar mi-a lăsat amintiri vii și mari, cu viață proprie, venind și plecând când voiau ele. Erau amintirile care-mi dădeau aerul ușor visător, de nostalgic incurabil, spre care alergau fete cu sexualitatea stând să explodeze, dornice să mă salveze de melancolie. Una dintre ele, mai hotărâtă din fire, m-a și salvat și, fără să-mi amintesc cum s-a întâmplat, m-am trezit bărbat însurat. Mi-am pierdut capul sub vraja feminității ce iradia din părul ei dezordonat și din abdomenul moale, cu un buric buclucaș în mijlocul lui. Îmi odihneam capul pe burtica aceea caldă și nu aveam timp de melancolie, devenită ea însăși o amintire, cu gust dulce-amărui. Era o soție extraordinară, care aproape că m-a făcut fericit, ceea ce nu m-a împiedicat să gust ocazional din alte fericiri, grele de păcat. Am înțeles dualitatea fructului interzis și am fost aproape chinuit de remușcări față de doamna mea ingenuă și impecabilă. Am ales să-i spun adevărul despre micile mele păcate și ea m-a ascultat și m-a iertat. Am continuat să ne ducem căsnicia aproape fericită, unde mi-am ocupat pentru totdeauna locul de veșnic vinovat și de veșnic pedepsit. Un rol tacit și tăcut, punctat pe alocuri de privirile ei trecătoare peste chipul meu sau de vreo vocală mai înaltă din cuvinte de alint. Apoi, într-o dimineată, pe marginea patului, m-am trezit bătrân și am privit spre doamna mea, care încă dormea. Ea mi-a confirmat bătrânețea, cu propriile ei riduri, săpate în linii ferme, ce-mi aminteau de caracterul ei hotărât. Atunci mi-a început bătrânețea, pe marginea patului, cu mânile așezate pe genunchii pe care-i dezmorțeam cu pocnete zgomotoase. Aproape că am fost trist în acea dimineață, în care mi-am socotit contabilicește viața. Am încheiat bilanțul, preferând să-l ignor și aproape că m-am împăcat cu bătrânețea. Când am înțeles ce grozav e să fii bătrân și anume să stai să privești de pe margine fără vreo intervenție, pentru că nimeni nu-și dorește intervenția ta, am murit. O moarte bună, cum oricine își dorește. Am murit în somn, visând că mă lupt cu o meduză uriașă, care m-a învins până la urmă și m-a tras în adâncuri dense, unde mi-am consumat rezervele de aer și am încetat să inspir. Aproape liniștit, mi-am dat seama că aproape sunt mort, după un răstimp irelevant în care aproape că am trăit, ducând o existență aproape mediocră.

Categorii:Proza scurta

13 răspunsuri »

  1. „Aproape ca…” ma regasesc în aceasta superba proza, desi nu am nimic si nimanui de reprosat pentru relativismul în care „aproape” am trait,perceput si experimentat binele si raul, lumina si întunericul, caldura si frigul, frumosul si urâtul, fericirea si nefericirea, trecând prin stari de agregare „aproape” extreme, caracteristice pamântului, apei si aerului din care am fost framântat si „aproape” (in)format, în aceasta dimensiune a perceptiilor „aproape” rational-sentimentale, limitate de sistemele carteziene programate si mostenite gen etic de la parinti „aproape” perfecti.
    Faina si profunda proza ! Merci !
    o noapte magica, sublima, relaxanta, binecuvântata,cu pace si odihna în Suflet, draga adolescentrebel !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Neata’…
    Sunt pus în rândul celor ce se coboară în groapă, sunt ca un om care nu mai are putere.
    Stau întins printre cei morţi ca cei ucişi şi culcaţi în mormânt, de care nu-Ţi mai aduci aminte şi care sunt despărţiţi de mâna Ta.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Acum îmi dau seama că sperasem cumva, o speranță nu prea clară, ca întoarcerea ta din „pribegie” să fie marcată de un text care să lase loc de comentarii si care eventual să degaje (in aura unei lumini difuze) aluzii explicative vizavi de întâmplările tale pe durata absentei din lumea blogurilor, in călătoria din răstimp pe care vei fi făcut-o cumva (in timp măcar, dacă nu si in spațiu) in atât de neverosimila lume a ne-blogurilor (cea de acasă !?!)… Nu se întâmplă așa. Textul scris cu obișnuitul talent si nelipsita vrajă, se închide destul de ermetic (ne lăsând loc prea multor comentarii), iar închiderea respectiva pare să-i afecteze si transparența, dându-i o consistență translucidă, aproape opacă, prin care nu se poate ghici mare lucru in legătură cu constrângerile ce te-au ținut departe. Bine măcar ca te-ai întors, teafără si neschimbată. Bine-ai revenit (la altă) acasă! Treci si udă peștii, schimbă apa la flori… etc, etc, etc…

    Apreciat de 1 persoană

    • Nicio pribegie. Am dormit, am mâncat și am muncit în cel mai prozaic mod cu putință. Parcă boii nu mi-au fost toți acasă, dar nu e nimic de luat în seamă. Mă enervează Nicușor Dan și usr-ul, Raed Arafat și ministrul sănătății. Altfel, sunt bine cu toată lumea😄

      Apreciat de 1 persoană

  4. „Aproape că” este varianta care descrie cel mai bine realitatea tuturor. Nu există perfecțiune, dar dacă totuși o cauți, vei fi veșnic nefericit. Cât ești tânăr, e normal să fii în căutarea ei. Dar, o dată cu vârsta, se presupune că devii mai înțelept și găsești fericirea în lucruri simple. E un alt fel de fericire, mai puțin tumultuoasă, fără scânteile tinereții, dar care îți aduce împăcare cu tine însuți…
    De altfel, ce rost mai au regretele??

    Apreciază

    • Căutarea fericirii a devenit cumva (poate a fost tot timpul) un scop în sine. Probabil că vârsta îți aduce înțelepciunea (blazarea?) să găsești fericirea în lucruri simple și să înțelegi că lipsa fericirii nu înseamnă nefericire.

      Apreciază

      • Între înțelepciune și blazare, eu aș merge totuși pe înțelepciune. Probabil că dispare resortul care ne împinge către o reacție rapidă la evenimentele din jur, rămânând mai mult timp pentru analiza situațiilor și punerea în balanță a motivelor pentru care are rost să reacționăm, cu cele care prezintă o falsă importanță. Analizând mai profund lucrurile, înțelegem mai ușor ce se întâmplă și cum trebuie să evităm posibilele dezamăgiri…

        Apreciat de 1 persoană

  5. Aproape ca imi vine sa scriu ceva, aproape ca imi vine sa nu mai scriu, sa dezvolt, nu de alta dar dupa ce am citit mi-am dat seama ca tie iti place sa zugravesti peretii cu rol mov pe huma si atunci daca eu sunt mai pe fototapet e posibil ca viziunea mea sa fie diferita de cea prezentata in articol si nu vreau sa estompez nuantele. Imi place mult pasarica din desen.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Aproape, aproape… Eu nu știu să trăiesc relativ. Sau nu pot, probabil. Totul este superlativ, totul doare, toate mă ustură, tot ce mi se întâmplă e numai la extreme. Evident, eu le împing într-acolo. Când mi se întâmplă să alunec spre o stare de relativitate, mi-o caut cu lumânarea, de obicei vreun scandal cu soțul… cu cine altcineva?

    M-ai pus pe gânduri cu poziția de vinovat de serviciu… uneori am făcut și eu asta și am simțit că sunt o scorpie. Mă faci să-l sun chiar acum…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s