Proza scurta

Cum, de ce, când?

Cum, de ce, când sunt întrebări care ne guvernează existența și fără de care inteligența noastră ar rămâne mai săracă, mai simplă și mai liniștită. Prilejul întrebării poate fi oriunde, în orice ocazie, chiar și în cazul unui film, thriller psihologic să zicem.

E noapte întunecată și afară bate vântul. Câte un fulger brăzdează cerul negru și pentru o clipă poți vedea scena crimei ce se va întâmpla: e o casă izolată, la marginea unei păduri, iar victima e singură acasă, într-o cămășuță de noapte sexy. Femeia e puțin neliniștită, poate are o presimțire sau poate o agită furtuna ce stă să înceapă. În orice bucătărie dintr-un thriller trebuie să existe un rastel cu niște cuțite, dintre care lipsește unul, cel mai frumos și cel mai mare. Cuțitul lipsă seamănă cu un iatagan și în acest moment mă întreb „de ce” eu nu am un astfel de cuțit în bucătărie și, în caz de aș avea, ce aș face cu el, altceva decât o crimă. Îmi depășesc complexul cu niște popcorn și stau cu inima la gură, alături de protagonista care aude vagi zgomote nefamiliare. Atmosfera e creată și intrusul e în casă: un fulger mă lasă să văd că are iataganul în mână. Victima simte ceva și se ridică din pat; începe să verifice ușile și geamurile, în cămășuța sexi și din poziții care să-i evidențieze silueta. Un geam era deschis și ea îl închide. Suspansul crește și cantitatea de popcorn crește și ea proporțional cu tensiunea. E beznă să-ți scoți ochii și intrusul, ascuns de întuneric, are victima sub nas, dar nu o atacă: lui îi place vânătoarea. Femeia îl descoperă într-o sclipire de lumină și vânătoarea începe. Aleargă bezmetic prin casă, se împiedică de diverse obiecte, în timp ce criminalul, cu lama lucind în întuneric, nu se împiedică de nimic. Dimpotrivă, locul îi pare foarte familiar și eu sunt năpădită de invidia pe aceia care reușesc să se simtă bine într-un loc nou. Mie îmi trebuie o perioadă de adaptare într-un spațiu nou. Depășesc și acest complex tot cu popcorn și urmăresc traiectoria lamei lucioase prin întuneric (poate e folosit la tranșarea vacilor, porcilor sau căprioarelor; nu pot să scap de dilema prezenței unui astfel de cuțit într-o bucătărie). Victima reușește să iasă din casă, în ciuda ușii care refuză să se deschidă. În cămășuța care-i vine impecabil, femeia dovedește o bună pregătire fizică și o ia la goană prin furtuna care s-a dezlănțuit. Sprintează în ploaie și, deși gâfâie din cauza efortului și a spaimei, îi scapără călcâiele în noaptea neagră. În urma ei, cu iataganul într-o mână, vine agale și criminalul, în pas de promenadă. Pune liniștit un picior înaintea celuilalt și nu se grăbește deloc. Concomitent cu plimbarea agresorului poți vedea și goana nebună a femeii îngrozite. Bagă viteză din toate puterile. Principala întrebare a mea este „cum” naiba distanța dintre ei scade văzând cu ochii, deși ei merg cu viteze diferite, ea – la galop, el – la pas. „De ce” femeia nu realizează un avans în fața criminalului, așa cum ar recomanda-o sprintul ei ieșit din comun. Proeminentă rămâne și întrebarea „când” mă învăț minte să nu mai prăpădesc popcornul pe thrillere cu succes de casă?

Știe cineva?

Categorii:Proza scurta

Etichetat ca:,

15 răspunsuri »

  1. E fff.tare textul dintre paranteze ! 🙂 „(poate e folosit la tranșarea vacilor, porcilor sau căprioarelor; nu pot să scap de dilema prezenței unui astfel de cuțit într-o bucătărie)” 🙂 🙂 )))
    Daaa…viata bate filmul, iar popcornul si sedentarismul…formeaza caracterul si destinul, micsorând spatiul si timpul, avantajând asasinul !
    Zi senina, relaxanta si binecuvântata, draga Adole… !

    Apreciat de 4 persoane

  2. În aparență, masculul asasin vine nepregătit, fără arma crimei – și e nevoit să improvizeze. În realitate, el știe că super-cuțitul e la locul lui predestinat. Criminalul e liniștit și merge încet pentru că este implacabil, nici măcar timpul nu i se împotrivește. Este destinul însuși.

    Dar și femeile sunt capabile de lucruri uimitoare. Într-un film de mare succes e o scenă celebră în care eroina aleargă pe tocuri fugărită de un T-Rex.

    Apreciat de 5 persoane

    • Există și rezolvarea aceasta în unele filme: victima, mititică și fragilă, își pune curajul pe tavă și dă gata agresorul (folosind tigaie și alte ustensile din gospodărie). Se transformă din victimă în agresor și, în loc să fugă să se salveze, îl pedepsește ca la carte pe intrus, un zdrahon cât ușa, cu iataganul în mână.

      Apreciat de 3 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s