Proza scurta

Fratele meu mai mare

De pe • ( 13 comentarii )

Mă jucam toată ziua pe maidan cu băieții fără să părăsesc definitiv grupul fetelor. Doar că jocurile de băieți îmi plăceau mai mult, cu tot cu răcnete, ghionturi sau expresii tipic masculine pe care știam să le folosesc cu naturalețe. Uneori, în calitatea mea de fată, nu eram admisă la vreun lapte gros sau gardiana zece, doar pentru că…eram fată. În aceste cazuri nu aveam decât două posibilități: să mă întorc spășită la grupul de fete și să mă joc flori, fete sau băieți sau să reclam cu voce tare discriminarea (nu e corect, strigam cu toată gura) și să ameninț că-l chem pe frate-miu, capabil să restabilească egalitatea între sexe. Fratele meu mai mare era în armată și știa karate. Așa le spuneam băieților, care rămâneau cu gura căscată în fața posibilității de a-l chema eu pe frate-miu. Adevărul este că nu am niciun frate mai mare, dar nu mi-a fost greu să inventez unul, un amestec reușit de Bruce Lee și Keanu Reeves. Stratagemă cu frate-miu mai mare care era în armată și știa karate a ținut mult timp și, în mod cert, frate-miu este motivul principal pentru care am avut acces la nenumărate gardiana zece (lapte gros nu mi-a plăcut). Într-una din după-amieze, când s-a ivit ocazia să-l chem pe frate-miu mai mare, unul dintre băieți a rămas dârz în decizia lui complet masculină, iar eu, până să vină frate-miu, i-am ars un băț peste mână. M-am mirat cât de tare poate să plângă pentru o corecție așa banală și, până să mă dezmeticesc, a făcut un lucru pe care nu-l luasem în calcul: l-a chemat pe fratele lui mai mare, care bătea mingea în apropierea noastră. Ăsta nu avea nimic din măreția fratelui meu: era un puști gras și transpirat, cu fața roșie și plină de coșuri, dar avea o calitate indiscutabilă; era real. Într-o realitate dureroasă și-a răzbunat scurt fratele mai mic: nu m-a durut nimic, dar am văzut stele în șapte culori diferite, strânse într-un curcubeu. La capătul curcubeului nu era niciun spiriduș și nici măcar vreo ulcicâ plină de galbeni. Era frate-miu, nenăscutul, într-o dispoziție firoscoasă, ca Bruce după o oră de meditație profundă. Avea chipul angelic al lui Keanu și mă întreba cu duioșie de frate mai mare: „ce faci, soro?”

Categorii:Proza scurta

Etichetat ca:

13 răspunsuri »

  2. Mneah, fratele din vis, nu e frate, e vis :)).
    La mine a fost nitel atipic, eu eram fratele mai mic cu un an si ceva, dar eu-i cafteam agresorii (eram cu un cap si mai inalt ca el si majoritatea agresorilor lui, chestie care ajuta la imagine), foarte probabil fiindca el era mai cuminte ( 😀 ) si mie imi placea (si place) sa ma bat. Situatia a continuat pana-n adolescenta cand a murit. Mie mi-ar fi placut sa am o sora (care, evident, sa ma ajute fara sa comenteze cu toate problemele diplomatice), da’ n-am indraznit niciodata sa sumonez una virtuala, ca parea asa ca un fel de sacrilegiu cu consecinte greu de calculat… (mai ales ca maica-mea mereu si-a dorit, cu disperare, fete)

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

Lasă un răspuns către Renata Carageani Anulează răspunsul